Molly's leapsa

Va trebui sa am mai multa grija, Mr. Molly a inceput sa roada la blanurile mele... Iote-te ce leapsa mi-a trimis

05 februarie 2010

Leapsa cu initiala prenumelui (pe cocotate)! :)

1. Prenume: mARIUS (al doilea tot cu m)                                                 cRISTIAN
2. Cateva cuvinte din 4 litere: mOLIE, mOHAIR, mOBIL, mOLECULA     cALTI, cOVOR, cARPETA, cROCHETE
3. Nume de baiat: mIREL                                                                    cORNEL
4. Nume de fata: mIRELA                                                                 cORNELIA
5. O ocupatie: mANAGER ("urca firma pana la cer" - Partizan)             cROITOR
6. O culoare: mOV (aici m-a nimerit)                                                 cREM
7. Ceva ce sa porti in viitorul apropiat: mAPA (daca ma ratacesc?)    cAGULA
8. Un nume de mancare: mAZARE                                                 cIORBA DE COCOS
9. Ceva ce gasesti in baie: mASCA (am oglinda in baie :)))))))) )       cOVORAS
10. Un loc: mEXIC (tequila sunrise - Cypress Hill)                       cROATIA
11. Un motiv pentru intarziere: mAHMUR :)))))))))))                    cascat                                        
12. Ceva ce ai urla: mUUUUUUUUUUUUUUUUU                       cALCA, FATA, NU ...
13. Un titlu de film: mADAGASCAR                                          cASABLANCA
14. Ceva de baut: mETAXA                                                       cONIAC
15. Un grup muzical: mONDIAL                                                   cONFORTABLY  NUMB    PINK FLOYD    

16. Un animal: mAMUT                                                                Cangur
17. Nume de strada: mATASARI                                                      cUTITUL DE ARGINT
18. O marca de masina: mAZDA                                                  Citroen(naspa...)
19. Titlul unei melodii: mAMBO NO.5 (LOU BEGA)                       cASA MEA- SIMILEA- o Doamna...

cN SFARSIT... PLEC SA REZOLV SI CATE CEVA AZI, MOLLY...

Interese

     Avem o viata sociala. Mai bogata sau mai putin densa, corespunzator gradului de permeabilitate a invelisului personalitatii pe care o posedam. O mostenim. Al carei proprietar suntem. Pe care am cultivat-o, am ingrijit-o, am stat de veghe sa nu vina oarece pradatori sa culeaga principii ca in povestea aia cu "marul de langa drum si fara gard". Si de la care folosim roadele , unele abia inflorescente, altele fructe sanatoase, cu coaja tare, pe care putini dinti se incumeta sa le sparga.
     Lunga vreme ne vedem doar noi cu noi, nimanui  din afara  nu-i da ghes inimioara sa intrebe de sanatate. Sa intrebe, asa, din senin, daca la noi ploua sau este furtuna, daca a iesit soarele sau sa ne avertizeze ca pe coamele casei s-au format bucati de gheata care ar putea sa accidenteze in caderea lor. Sa ne schilodeasca sufletele, sa nu le mai putem utiliza asa cum scrie in prospecte. In instructiunile alea voluminoase, de seamana cu contractele de credit sau de leasing... Sau sa accidenteze pe toti din zona.
   Insa cand vine momentul in care pe unii ii ia cu frisoane cate un guturai rebel, sunt in stare sa te si invinovateasca pentru faptul ca nu ai intuit si nu ai prevenit NENOROCIREA in care se afla.Care poate ca este doar o parere de ipohondru dar ce mai conteaza...  Si in spiritul umanist care te caracterizeaza,dulcele stil romanesc, te inclini si recunosti ca puteai sa fii mai cu bagare de seama.
   Si iarasi se asterne tacerea...
   Ganditorii-chinezi sau indieni, imi scapa natia si sunt nervos pe chestia asta, tin minte toate nimicurile, incepand de la datele de plata a datoriilor si terminand cu nenumaratele ori in care s-au schimbat regulile in societatea romaneasca- spuneau ca ai un rost pe lume cat timp aceasta are nevoie de tine. Cand nu  mai esti util nimanui, te poti considera absent, absenta ta nemaifiind remarcata de nimeni.

Cugetarile altora

"Viaţa e duelul lui Dumnezeu
cu Diavolul,
iar cîmpul de bătălie sînt eu."
Dostoievski
 
   Se spune ca fiecare trebuie sa isi duca crucea pana la capat. Asa cum i-a dat-o Dumnezeu. Deunazi am gasit ceva ilustratii in care un personaj care isi ducea crucea printre ceilalti l-a rugat pe Dumnezeu sa-i dea voie sa taie putin din ea, pentru ca era prea grea. A primit incuviintare, a taiat, a multumit, a fost mai usurat, iarasi s-a rugat, iarasi i s-a permis, iarasi a taiat, devenind in cele din urma cel mai sprinten din formatie. Pana cand au ajuns la o prapastie peste care crucile celorlalti, fiind mai lungi, puteau fi folosite ca podet pe cand a lui, tot scurtata fiind, nu era de ajuns sa traverseze...
*
Dumnezeu nu ne da niciodata mai mult decat putem sa ducem si ar trebui sa ne gandim ca tot ce se petrece in viata noastra are un rost.

Andrei Plesu

Tutuiala e la moda. E semnul cordialitatii de gasca, al democratiei victorioase, al sociabilitatii "americane". De vreme ce you e si "tu" si "dumneavoastra", e musai sa profitam si sa ne tutuim. Dovedim astfel ca suntem "bransati", actuali, globalizati. Nu avem prejudecati, nu umblam cu discriminari si cu fasoane. Ne tutuim. Suntem de-o teapa. Prieteni. Ne-am nascut ieri. E perfect normal ca un reporter de televiziune sa mearga cu microfonul pe strada si sa-i tutuiasca pe trecatorii cu care vrea sa stea de vorba, desi îi vede pentru prima oara. E normal ca profesorul universitar sa-si tutuiasca studentii. E normal ca un politician furios sa-si ia adversarii "la per tu". E normal ca pe plaja, la discoteca, la emisiunile de divertisment, toata lumea sa tutuiasca pe toata lumea. În aceste conditii, a folosi brusc apelativul "dumneavoastra" devine injurios. "Dumneavoastra" se spune numai în bascalie, numai cînd vrei sa-ti exprimi antipatia, neîncrederea, dispretul. "Normala" e doar tutuiala. Dar si ea are, de fapt, subterane complexe. E tutuiala macho, a masculului batos fata de fetite fragede sau demimondene interlope. (Imi amintesc de modul inadmisibil în care dl Radu Moraru o tutuia pe invitata sa Cicciolina, ca si cum ar fi agatat-o dupa colt.) Exista tutuiala "de platou", prin care moderatorul-satrap sau moderatorul-vedeta îsi etaleaza autoritatea, tutuiala politieneasca, a agentului de circulatie care te trage de urechi, tutuiala prin care seful îsi domina subalternii, tutuiala rutiera cu care se încondeiaza reciproc soferii isterici, tutuiala uzurpatoare, prin care naturile subalterne vor sa se insinueze în lumea buna (dl Emil Constantinescu spunîndu-i "Václav" lui Havel), tutuiala razboinica ("boule"), ironic-protectoare ("draguta...") sau tovaraseasc? ("mai, draga"). De la obraznicie la nesimtire, de la proasta-crestere la dezinhibare primara, de la aroganta la egalitarism, tutuiala acopera un larg spectru al patologiei sociale. În mod paradoxal, ea îsi submineaza propria legitimitate: cînd te poti tutui cu oricine, cînd tutuiala devine o deprindere curenta, prestigiul si miracolul tandru sau camaraderesc al lui "tu" se degradeaza. În mod normal, la "tu" trebuie sa ajungi; printr-o delicata chimie a afectelor, printr-un rabdator spor de încredere si printr-o reciproc consimtita afinitate. "Tu" este un mod de a reformula - în conditii de intimitate - institutia respectului. Dimpotriva, inflatia tutuielii instituie diferenta, stereotipia, griul. Spatiul dintre oameni devine monoton, ierarhiile se sterg, nuantele sufletesti ale comunicarii devin irelevante. Tutuiala reduce totul la orizontala. În aparenta, ea face dialogul mai direct, în realitate, îl saraceste. Din cînd în cînd, mi se pare ca o multime din relele cotidiene sînt rezultatul unei proaste administrari a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernantii îi tutuiesc cu autoritara nonsalanta pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprintar pe guvernanti, ministrii tutuiesc institutiile, institutiile îi tutuiesc pe cetateni, cetatenii se tutuiesc între ei si toti laolalta ne tutuim cu Europa. Diferentele, demnitatile, eticheta, protocolul - sînt demodate. Ne scufundam în omogenitatea lui "tu", iar "tu" evolueaza semantic spre "nimeni". Nu ne-ar strica un pic de staif. Nu ne-ar prinde rau o scurta epidemie de politete.

Reactii

Lumea inconjuratoare nu se comporta asa cum am vrea noi. Fiecare fiinta este inzestrata cu propriul sistem de valori care-i comanda sa se pozitioneze ca atare in loja evenimentelor. Mai la stanga, nu-i bine, mai, mai mult, mai aproape de protipendada...
Ne asteptam, la fiecare eveniment personal, care ne apartine, vasazica, cu purcel si catel, oamenii din jurul nostru sa ne menajeze sufletul, sa faca in asa fel incat sa nu-l raneasca mai tare.
Daca este aniversare sa ne ureze cu caldura, din suflet, sa fim sanatosi si sa ne bucuram de viata.
Daca este vorba de un necaz, mai mic sau mai mare- necazul in genere nu prea are cum sa fie mic dar vreau sa fiu mai optimist- sa ne consoleze in liniste si nu vocal, teatral, spre spectacolul celorlalti.
Daca este o problema de suflet pe care toata lumea stie ca ai vrea sa o digeri singur sa-ti pastreze intimitatea si sa-si caute barfe pe alt teritoriu.
Ramai cu gura cascata-am vrut sa scriu surprins dar avea o arie de cuprindere care nu reprezenta in detaliu si la dimensiuni reale mirarea- cand afli ca tocmai persoanele pe care le considerai ca fiind cele mai apropiate se bucura de posibilitatile pe care viata ta le ofera.
Posibilitatea de a a-si da cu parerea, doct, despre cum ar fi procedat in locul tau la atari imprejurari. 
Posibilitatea de a te sfasia pana la nivel de celula, fara sa-ti acorde niciodata drept la replica sau fara sa auda o singura frantura, macar, din explicatiile sau pozitia ta.
Posibilitatea de a se razbuna pe tine pentru binele pe care odinioara-a trecut ceva timp si gesturile frumoase au perioada de viata scurta chiar si in memoria colectiva, cu atat mai mult in cea personala-ai indraznit sa il faci.

Negru

        Cele mai importante momente din viata noastra vin pe neasteptate. Nimeni nu ne anunta, pe nici o cale, despre ce are sa se intample. Ne nastem fara sa ni se fi cerut parerea-asta cred ca este un citat, dar a devenit atat  de comun incat nici nu-i mai stiu originea.

       Ne stingem in imprejurari care de care mai inedite-mi se pare atat de pozitiv "inedite" incat imi pare rau ca il folosesc aici. In fiecare zi pasim nepasatori prin clipa mortii noastre, fara sa banuim macar ca in urmatorul moment viscerele ne vor fi sfartecate de unealta agricola preferata de Boc.
      Vestile rele cad ca trasnetele si se inlantuiesc intr-un dans dracesc cu alte surate ale lor.Singure nu vin niciodata...Imbracate la fel, cu acelasi ranjet pe mutra, cu acelasi zvacnet in miscarile cu care ne arunca in derizoriu sufletesc.