vineri, 3 septembrie 2010

Plimbare de dimineata

    Partea vestica, un vazduh  cenusiu-zburlit cu irizari de roz.
   Ma uit atent.
   Nu depaseste Zenitul.
   Cred ca in adanc se orienteaza si dupa Nadir...
  O miscare perpetua, grabita parca sa nu fie prinsa de rasarit.


 Taramul estic de un albastru dens si curat.
 Valatuci de culoare compacta, nemaivazuta  pana acum decat in picturi. 
 Asemanatoare celei de Voronet ca unicitate.
 Inerti.
 Translucizi.
 Un senin dublat, triplat, cvadruplat...

Mda,  cam neprofesionist lipite cele doua jumatati, se vede clar linia de demarcatie.

Incet, incet, solul capata reflexe trandafirii.
Semn ca Cerul vine unul peste altul.
Agitatia cenusiu-luminoasa patrunde insidios printre fuioarele atent asezate pe treptele rasaritului.
Le rastoarna.
Le amesteca.
In clipe fara continut totul se preface in picaturi reci, aplecate, inregimentate, ordonate.
Care se arunca in tarana.
Si lasa urme de  muscaturi dantelate.

 Cerul se scutura ca de o perdea ce a alunecat de pe corniza si i-a cazut pe crestet.
Se uita la mine.
Si ma arata si Soarelui.
Care ma imbratiseaza si-mi spune ca tot Spectacolul asta a fost regizat si interpretat pentru mine.
Pentru noi, oamenii.
Cei care mai avem uneori vreme sa simtim, simplu, ca traim...

2 comentarii:

  1. Bună dimineaţa, DyaZ!
    Frumoasă descriere. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Te-ai trezit devreme azi...
    Pesemne sa continui povestea aia.
    Multumesc.
    DyaZ

    RăspundețiȘtergere