sâmbătă, 26 decembrie 2009

Un soi de ghid ?

   Se spune adesea ca nu ar trebui sa consideram aceasta perioada minunata din calendar ca fiind una in care sa fim mai buni. Asta pentru ca, citez(imi pare rau daca nu mai stiu exact sursa, dar cu siguranta nu sunt spusele mele) "am recunoaste ca in restul anului suntem rai". Ca nu ar trebui sa cerem altora sa ne acorde oarece circumstante atenuante pentru ceea ce le-am facut sau pentru ceea ce am spus despre ei sau pur si simplu pentru ca i-am privit piezis dintr-un motiv mai mult sau mai putin intemeiat si sa incerce sa ne ierte. Asta pentru ca ar fi trebuit sa ne cerem iertare atunci cand am comis-o si nu sa profitam de faptul ca, in atare situatie circumscrisa perioadei de sarbatori lasa pe cel afectat de comportamentul nostru fara aparare, nu are cum sa faca altfel, este nevoit sa ne ierte si nu o face din adancul sufleteului si din proprie initiativa . Ca nu ar trebui sa ne fortam sa fim mai ingaduitori cu cei fara de casa sau masa, pentru ca sunt oameni care ar trebui priviti cu aceeasi dragoste de viata in fiecare moment si nu numai in perioade in care noi ceilalti ne bucuram de camine luminoase si mese pantagruelice.
   Nu stiu ce sa cred. Uneori cochetez cu o parere, alteori cu alta, argumentele conteaza intotdeauna si ele sunt singurele care ingreuneaza un taler sau altul.  Insa macar pentru faptul ca aceste sarbatori se potrivesc calendariceste (ah, ce mi-a iesit asta ! Fiti blanzi, sunt zile de sarbatoare, pls.... ) cu sfarsitul unui segment din viata noastra, cred ca parte a bilantului uzual in astfel de situatii este si corectarea sufletelor noastre. Pentru ca  toate comportamentele noastre au ca ingredient si suflet. Sa incercam sa gandim, sa judecam, sa actionam, sa oferim, sa primim, sa indragim, sa iubim, sa dojenim, sa traim cu sufletul. Sa marim doza de suflet in tot ceea ce facem.  Ne vom putea primeni existenta. Este o perioada  in care te opresti din urcus - sau din coborare, cine stie...-, iesi din carare, scoti  rucsacul de pe umeri, iti indrepti oasele, privesti in jos, vezi de unde ai plecat, privesti in sus, " Doamne, cat am urcat si cat mai am !!!", te stergi de sudoare si te pregatesti pentru etapa viitoare. "Viata este un traseu si nu punctul terminus este scopul" .
  P.S. Cuiva trebuie sa cer iertare. Va sti pentru ce . Nici nu vreau sa comentez imprejurarile.Unele potriviri de evenimente pot naste monstri.  Mi-a devenit apropiat si am avut o zi de-a dreptul ruinata cand am considerat gresit ca nu am dreptul  nici macar la a fi ascultat. Iertare pentru o zi pierduta. Si promit ca voi incerca sa moderez la timp comment-urile... Da, sunt convins ca trebuie sa ne comportam cum se cuvine de sarbatori. Nu vom putea schimba totul dintr-o data dar picaturile pot umple intr-un sfarsit vasul. Sa asezam cu fiecare sarbatoare cate o picatura de dragoste in tot ceea ce facem. Chiar daca in unii ani, la sfarsit, picatura este o lacrima...

joi, 24 decembrie 2009

De dor de dragoste

Mai sunt aproape 60 de minute.  Mos Craciun se va retrage in Laponia lui,  isi va intoarce privirile catre lumea in care l-au purtat Rudolfii, isi va scoate notitele-Mosul intotdeauna isi face notite, nu poarta toate scrisorile cu el, asa scria pe blogul lui-si va verifica daca toate casutele au fost vizitate si toti copilasii si-au primit darurile la care au nazuit. A purtat si oferit daruri  pentru suflet, daruri pentru spirit, daruri pentru inima, daruri pentru viata, daruri pentru noi. Mosul niciodata nu ne-a dezamagit. Acum isi scarpina barba aia imensa si priveste cu oarece nedumerire in sacii ramasi in sanie, a mai ramas cate ceva in ele si nu stie de ce, ori nu i-au fost cerute darurile alea si le-a pus din greseala ori adrisantii au fost prea tristi si nu au vazut cand a trecut... Isi sterge sudoarea, Rudolfii o iau la sanatoasa  cu sanie cu tot si Mosul a venit din nou... Trebuie sa imparta totul chiar daca ar fi sa-l prinda Craciunul viitor pe drum. In definitiv El este etern. Iar oamenii vor avea mereu nevoie de dragoste. Si oamenii sunt trecatori. Dar nu pot trece fara dragoste.

marți, 22 decembrie 2009

Ce pana mea...

Romania a fost mareata azi. Sau ieri. Nu stiu exact cand, stiu doar ca intr-adevar, la douazeci ani de la Imensa Ingramadeala (a nu se citi lipsa de respect pentru Cei care au crezut cu adevarat in anumite idealuri, traducere necesara pentru anumite entitati care au amestecat inteligenta emotionala cu EGO-ul ), Romania si-a castigat dreptul la libertate si democratie. Nu comentez comportamentele (parca irationale din punct de vedere social ) politicienilor, toate se inscriu in acelasi registru si nu in partea roz a constiintei nationale,  interesant este ca indiferent de acestea romanii se pot manifesta ! Romanul cu pene, penele nu stiu carei oratanii, a tinut sa strige in gura mare ca sa-l trezeasca din letargie pe Prim-ministrul tarii. Booooooooc, dormi ?   Bine Mircica,  in timp ce astia te ung ziarist si inca cel mai de soi, tu nici nu stii ca esti ziarist si-ti vezi de galceava ta cu onor Boc al IV lea ? Bravo, Badie, esti de nerecunoscut, parca nu ai fi rroman, de fapt cred ca tu esti Roman ! Mi s-a parut o repetitie, pentru o serbare nationala, la care sa evolueze toti romanii, sa le spuna astora odata ca ne-am saturat, asa cum suntem noi cu pene ! Pene in fata, in spate, pe spate, penele nu sunt ce cred unii, sunt o dovada ca inca avem idealuri inalte ! Si putem dojeni-am remarcat ca desi striga in gura mare, facatoruldespagatcuprietenafotomodeala (Mircea, te-am alintat, poti pricepe asta, suntem aceeasi generatie !) nu avea in comportament strop de violenta. Nici verbala, cum capata unii cand nu mai au argumente si cu atat mai putin fizica, el striga doar pentru ca Boc al IV lea era relativ departe si nu putea sa inteleaga exact mesajul .A fost o lectie atat pentru EI, cei de sus, cat si pentru Romanul de rand, care printr-un comportament dezvaluit, dezgolit de orice urma de prefacatorie, ar trebui sa-si clameze dreptatea. Bravo, Profesore...

luni, 21 decembrie 2009

termene

Unii spun ca dragostea dureaza trei ani. Altii ii contrazic. Nu, dom'le, este vorba de 7, stiu eu cu siguranta. Sapte ani, cum spune legenda aia egipteana, cu visul faraonului, dupa sapte vaci grase si frumoase au venit cele 7 vaci precum cartile din biblioteca... Se mai trezeste cate unul, nauc sau naucit de vreo faptura halucinogena, dragostea este ceva sublim care daca te-a gasit nu poate fi numita decat "aia mare", care se sfarseste odata cu viata... Oamenii cred in dragoste si este bine sa fie asa. Oamenilor le este necesara dragostea. Dragostea urneste lucrurile. Dar ce este de facut cand flacara aia care ne imbujoreaza simturile si trairile incepe sa palpaie anemic ? Ne putem sprijini doar pe mutualul respect, pe obisnuinta si pe o stare de lucruri pe care trebuie sa o mentinem, in vederea acordarii unui sprijin reciproc, asa cum ne spun si ofiterii starii civile cand ajungem cu tot alaiul de rude si prieteni in fata lor ? Ce este de facut si cand ne dam seama de apropierea care a devenit un picut cam indepartata ? Putem fi atat de puternici ca pentru o clipa de pasiune vremelnica sa nu indraznim sa parasim taramul realitatii ? Avem sa simtim vreun moment sentimentul ca si aceasta noua ipostaza va tine sapte ani, trei ani, un an, o clipa, dupa care vom reveni la o existenta poate mult mai plata decat cea dinainte ? De ce nu se procedeaza si in viata sentimentala ca in conventiile comerciale, ofiterul starii civile sa intrebe, hei, cei doi care parca sunteti unul, ce perioada de timp credeti ca va este necesara pentru a consuma ceea ce este intre voi doi ? Si peste zece, douazeci, treizeci de ani sa ne intrebe din nou, hei, ce spuneti, mai merge o data ? Macar pe cinci ani, pe zece ani, nu mult, poate ca intre timp nu mai apucati ambii sa executati aceasta intelegere. Oare de ce iubim si daca tot o facem atat de intens de fiecare data de ce nu ne este dat sa putem pastra aceeasi stare de lucruri care a consacrat dragostea ? Ce se intampla cu prima dragoste ? Aha, nu se uita, dar piere prima. Nu inteleg de ce ne-am aminti de ea daca tot nu ne ajuta la nimic, daca interiorul nu mai este colindat de roiuri de fluturi... Sa fie asa cum spun unii ca dragostea este un renghi jucat de Natura muritorilor, destinat doar perpetuarii speciei ?

duminică, 20 decembrie 2009

Pozitii

Incepem de undeva de la margine. A lumii, a satului, a terenului(dupa out, bineinteles), ne asiguram sau ne ofera viata siguranta ca sunt destui jucatori in teren care sa aiba acelasi scop cu tine si la sfarsit sa va imbratisati. De bucurie sau uneori cu lacrimi amare in ochi pentru ratare. Te asezi, pentru startul de jos, cu manutele pe linie pentru startul din picioare atunci cand (crezi ca ) este vorba de o cursa mai lunga de cateva decenii. Te-ai antrenat minutios, incepand de la cel mai mic muschi facial care sa se incordeze a suras pana la muschii mandibulelor-maxilarelor, pregatiti intotdeauna sa ajute coroana dentara sa sfarme tot felul de nuci care se cred prea tari pentru dintii altora. Treci la pozitia a doua. Misti. Te misti pe langa altii, este fair play, nu-i asa, se trage cu coada ochiului, nu se incurajeaza decat atunci cand celalalt se afla pe margine. Dar cat de mult ti-ar placea ca celalalt, pe care-l consideri fara nici un fel de fundament rivalul tau, sa aiba o pozitie cat mai aproape de sol. Te gandesti in viteza sprintului ca nu ai vrea sa se raneasca, doar sa-ti ofere locul pe care ar fi putut sa-l ocupe el pe podium. In pozitia aceea inalta, in care ego-ul se viseaza clipa de clipa. Ti-ai sparge si sampania de cap, asa cum fac, ajutate de oameni, vapoarele date la apa.Ai face orice dar clamezi in permanenta ca nu ai vrut sa ranesti pe nimeni, asa e viata... Traseul e rond. Unele piste sunt sinuoase chiar... Ce de obstacole, multa minte le-a mai trebuit Unora sa le aranjeze... Sunt terenuri cu gazon, cu crose, stegulete de marcare, deh, pozitie sportiva inalta, pe coline vizibile si unde mereu, mereu, straluceste soarele. Sunt si terenuri paralelipipedice, carepot fi aglomerate, galagioase, sau unele cu doi jucatori, mingea curge lin, pac-pac, out ! Nu-i adevarat, a fost de putin afara, ba a fost pe tusa, nu mai joc cu tine niciodata, hai, ma, totusi e un joc alb, s-o crezi tu, asa pare de afara, rachetele astea ar trebui sa foloseasca si la altceva, sa vezi dribling, sa vezi crosetute, foarfeci, ce de goluri, hai, hai ca poti !!!!!!!!!!! Hi, ma, ce naiba, credeam ca poti mai mult...... Am obosit.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Zapada

Este alba, stralucitoare. Dar este rece. Este pufoasa, dar alunecoasa si poate fi viscolita. Se poate spune ca nu este statornica, o muta din locul ei orice pala de vant. Este solida dar nu are consistenta, se poate topi usor, in contact cu o sursa de caldura. Chiar si cu una de 37 grade C. Si cu orice are mai mult de zero grade.Este necesara unor culturi in germinare. Asa rece cum este, protejeaza de frig. Nu-i asa ca este o minune ? Si seamana atat de mult cu fiinta umana... Poate tocmai din acest motiv se fac si Oameni de Zapada. Cu morcov si taciun si matura si cratita cu coada pe capul rotund, URSOID. In succesiunea normala a lucrurilor, caldura va topi Omul de Zapada intr-un tarziu. Important este sa se topeasca bucuros, cu o bucurie copilareasca, aceea cu care a fost zamislit...

vineri, 18 decembrie 2009

In sfarsit...

Am inceput ieri. Sa pipai lumea asta. Lumea voastra, a prietenilor tastatori. Cineva mi-a spus ca m-ar putea ajuta. Nu-i dau numele, imi este deja apropiata si nu este intr-un moment foarte bun al vietii.Asa simt eu din ce povesteste. Sa zic asa o menajez. Insa tot ea m-a ajutat pana la urma, cu un " tu fa-ti blog si pe urma mai discutam " Si m-a cuprins o ambitie ciudata si am bajbait pana am ajuns aici. Am sa va salut simplu. Si am sa incerc sa-mi deschid sufletul pe aici, unde nu pot fi ranit. Intotdeauna am considerat ca am o experienta de viata care ar putea fi subiectul a cateva carti. Bune. Nu varsta este cauza, desi nu mai sunt adolescent de mult timp. Fac parte dintr-o anumita generatie. Prietenii stiu despre ce vorbesc...