Sufletul...

e ceva complicat, nu ?
Asa credem noi...
Chiar si in folclor se spune ca ranile lui nu pot fi vindecate de medicina contemporana..."nu e rana de cutit ci e rana de iubit..."
Dar sufletul nu foloseste doar la iubire.
Clasica, intre barbat si femeie.
Sufletul este una dintre piesele treimii, suflet, spirit, corp material.
Si am constatat deseori (de fapt intotdeauna ) ca este indispensabil.
Imi vine in minte alta zicala, superb de adevarata.
"A gatit  bucate atat de gustoase pentru ca a pus si suflet".
Sa nu ne pierdem sufletul, partea gingasa si usor de ranit din noi, sa-l oblojim cat putem de bine, isi va reveni de fiecare data daca avem grija de el.

"Prietenie"

Prietenul la nevoie se cunoaste.
Apara-ma, Doamne, de prieteni ca de dusmani ma feresc singur.
Sunt doar doua cugetari de sens contrar ce invoca acelasi subiect : PRIETENUL.
Prietenul barbat, cel cu care vorbesti despre femei, masini, meciuri, cu cei mai apropiati mai ca le faci impreuna.
Prietenul FEMEIE....
 Ei, aici e mult de discutat.
In primul rand nu stii daca trebuie sau nu sa te abtii sa o strangi in brate.
Pe de-a-ntregul.
Adica stiti voi.
Si daca se intampla prietenul Femeie va capata o nuanta deosebita.
Credeti ca prietenul barbat, dupa ce bei o bere cu el, te va descoase intr-un mod eficient si interminabil de ce ai baut dupa aia o bere cu un alt prieten ?
Sau ce bere ti-a oferit ala ?
Sau cat tine la bautura ?
Sau iti va reprosa ca te-ai plimbat cu BMW ul aluia, profitand de pauza de garaj a Renault ului ?
(marcile sunt alese intamplator, eu prefer cu totul si cu totul alta marca si de asemenea urasc alta decat Renault ul )

Hei, asteptati un pic, nu catalogati deja.

Vorbesc de apropierea inevitabila, simturile o iau razna, trairile la fel, frumusetea din fata ta numai ca nu te imbie s-o treci prin focul inclestarii...
Se pare ca noi barbatii ne putem  comporta dupa asa ceva ca si cand am fi urmarit impreuna un meci.
Si totusi nu vorbesc de satisfacerea animalica a unor instincte.
Vorbesc de doi prieteni care au si multe altele in comun in afara trecerii periodice (exagerez de-a dreptul !) prin asternuturi.
Nu, nu sunt promisiuni.
Fiecare isi stie locul si nu spera la mai mult decat se vede si se spune. (Sau nu ???!!!???)
Si cu greu  poate sa se transforme situatia intr-una favorabila unui drum in doi, pe viata .
Si atunci, ce foc arde sub platosa sentimentului de prietenie ?
Ce mana in lupta spiritul femeii care doreste sa stie macar unde este asezata, daca nu cumva vrea sa stie unde o vei aseza in viitor sau chiar unde sunt asezate alte prietene ale tale sau chiar persoana la care te gandesti altfel decat doar la o prietena ?
Pentru oricine are chef de a ma brusca si intina pentru astfel de experiente repet ca este vorba despre o prietenie consimtita asa cum am spus...Nu este interesata si nu se bazeaza pe schimbarea sangelui.
Stiti cum se spune, un prieten al meu a patit asa ceva...
Dar trebuie sa recunoasteti ca este interesant de observat comportamentul celor doua tabere, CeledepeVenus  si CeidepeMarte ...

Plimbare de dimineata

    Partea vestica, un vazduh  cenusiu-zburlit cu irizari de roz.
   Ma uit atent.
   Nu depaseste Zenitul.
   Cred ca in adanc se orienteaza si dupa Nadir...
  O miscare perpetua, grabita parca sa nu fie prinsa de rasarit.


 Taramul estic de un albastru dens si curat.
 Valatuci de culoare compacta, nemaivazuta  pana acum decat in picturi. 
 Asemanatoare celei de Voronet ca unicitate.
 Inerti.
 Translucizi.
 Un senin dublat, triplat, cvadruplat...

Mda,  cam neprofesionist lipite cele doua jumatati, se vede clar linia de demarcatie.

Incet, incet, solul capata reflexe trandafirii.
Semn ca Cerul vine unul peste altul.
Agitatia cenusiu-luminoasa patrunde insidios printre fuioarele atent asezate pe treptele rasaritului.
Le rastoarna.
Le amesteca.
In clipe fara continut totul se preface in picaturi reci, aplecate, inregimentate, ordonate.
Care se arunca in tarana.
Si lasa urme de  muscaturi dantelate.

 Cerul se scutura ca de o perdea ce a alunecat de pe corniza si i-a cazut pe crestet.
Se uita la mine.
Si ma arata si Soarelui.
Care ma imbratiseaza si-mi spune ca tot Spectacolul asta a fost regizat si interpretat pentru mine.
Pentru noi, oamenii.
Cei care mai avem uneori vreme sa simtim, simplu, ca traim...