Fara cuvinte

        Afectiunea.
Unii spun ca este specifica fiintei umane.
Comportamentul altor fiinte insa este pe cale sa ne contrazica.
Este adevarat,  cred ca nimeni nu a auzit vreodata un caine spunand "te iubesc".
Sau "ce dor mi-a fost de tine..."
Dar cati dintre noi nu am perceput  un atare comportament ?
Si  catora dintre noi nu le-a trecut prin cap ca din tablou lipsesc doar cuvintele ?
Dimineata, in drum spre birou, am trecut printr-un loc special.
Pe unde nu mai trecusem de mult timp.
Loc unde salasluieste un maidanez batran.
Pe care il mangaiam pe bot uneori.
Alteori il trageam de ureche...
Si mereu avea o fata imbufnata, nu zambea, nu clipea, nu latra, nu.... nimic.
Parerea mea despre el era ca nu mai simte nimic, saracul...
Azi dimineata mi-a sarit in brate.
Cu labele pline de pamant jilav.
Si dupa vreo doua ture in jurul meu,  asa, incetinele, cu incheieturile lui anchilozate, s-a asezat la pamant, uitandu-se vinovat la camasa mea ce purta urmele imbratisarii lui.
Instinctul meu animalic a fost sa-l pricopsesc cu o scatoalca.
Nu am facut-o .
Nu a dat semne ca s-ar fi ferit daca o incasa.
L-am mangaiat insa si m-am gandit ca este ceva de bine ca cineva sa tina la tine.
Poate ca modul de manifestare a dorului si  a dorintei de apropiere nu a fost cel mai  potrivit.
A provocat oarece incurcaturi.
(Intoarce-te acasa, blat, sa nu te vada vecinii, schimba camasa, la intoarcere era coada la usa mea).
Dar mi-a atins o rotita din creier.
Am translatat  pe drum situatia in cadrul relatiilor mele interumane.
Si am stabilit in parlamentul meu interior ca nu ar fi rau sa ocrotesc manifestarile de dragoste, oricare ar fi ele si oricum s-ar produce.
Nu de alta, dar societatea in care traim a creat conditii pentru  imputinarea lor...
Ca o contradictie in termeni.
Pentru ca si folosirea verbului "a crea" presupune totusi ceva de bine.