Te echipezi.
Atent.
Cu tot felul de protectii.
Cu ochelari sa nu ti se poate da praf in ochi.
Sau sa nu dai in gropi.
Genul asta de ochelari iti este daruit de gradul de instructie.
Cu vesta de salvare.
Pentru ape adanci.
Si tulburi.
Cu casti.
Antifonice.
Pentru a nu-ti lasa timpanele prada unor sunete mai inalte decat ai putea suporta.
Si pentru a evita sa auzi toate zgomotele de fond.
Intrarea in teren este fastuoasa.
Insa deseori uralele trec pe langa tine.
Emotia se aseaza pe randul de sus.
Domina.
Subjuga si directioneaza totul in jur.
Dupa care se asterne linistea...
O liniste dezirabila.
Aproape toti isi tin respiratia.
Pana raman fara oxigen.
Restul de gaze necesare frizeaza belsugul.
Stiti ca nu oxigenul este singurul gaz care ne tine in viata, nu-i asa ?
Este vorba de o combinatie...
O lunga perioada rasufla usurata toata lumea.
Totul este in regula.
Insa de foarte multe ori luftul este inevitabil.
Scor strans.
Incepi sa auzi multe, castile aluneca.
Te cam ineaca si plansul uneori, cu vesta cu tot.
Ochelarii se pot aburi.
Fluier final.
Fanioane fluturate in fata ta si TREBUIE sa te opresti.
Verifici.
Colo colo cate o defectiune minora.
Hai ca se pot remedia usor...
Si va veni din nou un moment in care intrarea in teren este libera.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Asta se intampla cand intri in joc echipat pana in dinti, iar partenerul tau se lupta cu pieptul gol...Loviturile pe care le primeste il pot scote cu usurinta din teren si astfel jocul se incheie prea devreme.E si fireasca tendinta ulterioara de a-i gasi "bube in cap"...De ce a fost slab? De ce nu tine la tavaleala? De ce nu incaseaza suturi fara sa comenteze?Nici nu ai cu cine sa te joci!
RăspundețiȘtergereDefectiunile sunt minore,o luna de spitalizare si gata...ii trece.Dar cati jucatori nu au murit pe teren?Degeaba aduci butelii cu oxigen.
Stiai ca oxigenul nu e singurul gaz care te tine in viata?
Iar daca linistea e dezirabila, de ce ti-ai dori sa intri iar in joc?
Liniştea aceea pregătea momentul de glorie sau momentul ratării, era punctul culminant. Emoţiile erau mari, pe măsura aşteptărilor. Însă din prea multă precauţie poţi rata, chiar dacă eşti foarte bine pregătit...
RăspundețiȘtergereCompetiţia este cea care îţi dă ocazia să avansezi, iar atunci când pierzi, îţi poate oferi şansa unei revanşe. De aceea ţi-ai dori să reintri în joc. Înveţi ceva din fiecare întrecere, fie că eşti într-o competiţie cu mulţi aţii sau doar cu tine însuţi, fie că ai ieşit sau nu învingător.
Ai dreptate.Dar din pacate invatam din infrangeri (mai ales in "competitiile cu tine insuti")sa ne echipam din ce in ce mai strasnic si ajungem in final sa participam la campionatul roboteilor mascati. Invinge cel mai bine programat, cel mai bine camuflat, cel mai indestructibil.Asta daca nu ne paraseste pe parcurs cheful de joaca...
RăspundețiȘtergereMi-a scapat un pleonasm, scuze.Rectific: cel indestructibil.Nu sariti... :-P
RăspundețiȘtergereTocmai, dacă te-ai echipat prea mult şi ai pierdut, la următorul joc poţi încerca ceva diferit. Devii roboţel numai dacă procedezi de fiecare dată la fel. Într-o competiţie, te poţi remarca şi dacă nu ieşi pe locul 1.
RăspundețiȘtergereMulţi pot câştiga trişând, asta înseamnă că sunt mai buni? :)
Cred ca ai inteles putin altfel,Zenna.Robotel nu devii din rutina ci din faptul ca, tot incercand sa te imunizezi, sa te fortifici,vei ajunge sa te desensibilizezi,sa nu mai fii tu insuti si sa nu mai stii exact ce vrei.Sa actionezi conform programului.Si un joc nu este neaparat o competitie.Nu joci numai pt rezultatul final ci pentru bucuria jocului.
RăspundețiȘtergereCei care triseaza, nu se pot bucura nici de victorie, nici de placerea jocului.E drept ca uneori abandonezi,din spirit de sacrificiu, pt ca realizezi ca nu esti destul de "apt" pt. partenerul tau, si ca i s-ar potrivi mult mai bine alt coechipier, care il poate ajuta mult mai bine sa obtina "trofeul" pe care si-l doreste mult de tot..
Nu deranjam oare? "Proprietarul" tace...poate a adormit.Hai sa ne mutam pe blogul tau,incet, sa nu ne simta...Imi place mult sa "vorbesc" cu tine...
Şi rutina nu te face să acţionezi mecanic precum un roboţel?
RăspundețiȘtergereDin contră, eu cred că fortificându-te, devii din ce în ce mai sensibil, pentru că ţii totul în tine şi nu te eliberezi. Confuzia apare acolo cand trebuie să dai gol sau să sari şi din emoţii, din teamă, ratezi, acolo îţi pierzi încrederea în tine, căci e un moment decisiv.
În echipă e altfel, acolo trebuie să existe o legătură între colegi, să se încurajeze, trebuie să fie pe aceeaşi lungime de undă ca să poată reuşi sau ca jocul să iasă bine.
Îmi plac discuţiile în contradictoriu, sunt constructive. :)
Nu cred că DyaZ se supără că ne jucăm şi noi aici. :))
Iar m-ai inteles putin gresit.Eu am vrut sa spun ca nu la genul acela de robotei ma refer,cei ajunsi asa din rutina.Aceasta este cea mai simpla problema.Jucatorii motivati nu au astfel de riscuri,pentru ca tot ce fac, fac din pasiune.Iar de sensibilizare, vorbeam in sensul bun,de a fi deschis, receptiv, disponibil sufleteste,de a te lasa miscat de tot ce e frumos in jur.Nu e obligatoriu sa fii si vulnerabil.
RăspundețiȘtergereIn schimb, la jocul in echipa,ai fost pe aceeasi lungime de unda cu mine. Da,trebuie sa existe o legatura intre colegi iar ei sa se incurajeze, ca sa poata reusi...Cand ai dreptate, ai.
Mult succes in tot ce faci!
Rectific prima propozitie.Iar m-am exprimat putin gresit :) Scuze!
RăspundețiȘtergere