Despre mine

Powered By Blogger

duminică, 20 decembrie 2009

Pozitii

Incepem de undeva de la margine. A lumii, a satului, a terenului(dupa out, bineinteles), ne asiguram sau ne ofera viata siguranta ca sunt destui jucatori in teren care sa aiba acelasi scop cu tine si la sfarsit sa va imbratisati. De bucurie sau uneori cu lacrimi amare in ochi pentru ratare. Te asezi, pentru startul de jos, cu manutele pe linie pentru startul din picioare atunci cand (crezi ca ) este vorba de o cursa mai lunga de cateva decenii. Te-ai antrenat minutios, incepand de la cel mai mic muschi facial care sa se incordeze a suras pana la muschii mandibulelor-maxilarelor, pregatiti intotdeauna sa ajute coroana dentara sa sfarme tot felul de nuci care se cred prea tari pentru dintii altora. Treci la pozitia a doua. Misti. Te misti pe langa altii, este fair play, nu-i asa, se trage cu coada ochiului, nu se incurajeaza decat atunci cand celalalt se afla pe margine. Dar cat de mult ti-ar placea ca celalalt, pe care-l consideri fara nici un fel de fundament rivalul tau, sa aiba o pozitie cat mai aproape de sol. Te gandesti in viteza sprintului ca nu ai vrea sa se raneasca, doar sa-ti ofere locul pe care ar fi putut sa-l ocupe el pe podium. In pozitia aceea inalta, in care ego-ul se viseaza clipa de clipa. Ti-ai sparge si sampania de cap, asa cum fac, ajutate de oameni, vapoarele date la apa.Ai face orice dar clamezi in permanenta ca nu ai vrut sa ranesti pe nimeni, asa e viata... Traseul e rond. Unele piste sunt sinuoase chiar... Ce de obstacole, multa minte le-a mai trebuit Unora sa le aranjeze... Sunt terenuri cu gazon, cu crose, stegulete de marcare, deh, pozitie sportiva inalta, pe coline vizibile si unde mereu, mereu, straluceste soarele. Sunt si terenuri paralelipipedice, carepot fi aglomerate, galagioase, sau unele cu doi jucatori, mingea curge lin, pac-pac, out ! Nu-i adevarat, a fost de putin afara, ba a fost pe tusa, nu mai joc cu tine niciodata, hai, ma, totusi e un joc alb, s-o crezi tu, asa pare de afara, rachetele astea ar trebui sa foloseasca si la altceva, sa vezi dribling, sa vezi crosetute, foarfeci, ce de goluri, hai, hai ca poti !!!!!!!!!!! Hi, ma, ce naiba, credeam ca poti mai mult...... Am obosit.

4 comentarii:

  1. Ne antrenam. Diferit. In functie de sportul ales. Uneori vedem ca, din cauza lipsei suficiente de talent, sansa, a unei fracturi inoportune poate, a fair-play-ului coechipierilor etc, schimbam sportul. Alegem unul individual. Unde efortul nu-l impartim cu nimeni. Nu ne e bine. Parca vrem sa ne bucuram cu cineva, sa plangem ratarea sprijinindu-ne pe un umar. Si revenim la un joc de echipa. Macar cand obosim, cineva ne intinde mana, ne ridica, ne da o gura de apa si ne spune: Hai, sus, mai departe, mai e pana la finish...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Daca ai probleme cu postarea, introducerea de imagini, aspectul blogului, mai intreaba (aici)...

    RăspundețiȘtergere
  3. Pana la finish... Chiar trebuie sa fie un finish ? De ce nu ne putem bucura mereu de acest joc minunat, viata noastra ? Si nu e drept, unii pleaca de pe teren si tragi singur la o poarta goala..

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai nu avem incotro, DyaZ, tot va fi un finish... ala fizic, disparitia, la el ma refeream... Pana acolo insa, da, sunt de acord, poate fi un joc minunat daca gasesti Coechipierul.

    RăspundețiȘtergere