CLipe de despartire

Abia ieri am ajuns acasa si am "demontat" pomul de Craciun. L-am dezbracat incet, cum glumea un prieten care ma tot sacaia cu telefoanele. "Nu, ma, nu aveam cum sa-l dezbrac, oricum arata ca o dansatoare de streap tease, numai beteala si "gigele" avea pe el... Si cate ceva dulce, asa cum vad barbatii trecuti de 5-6 pahare la genul ala de femeie."  
     Nu stiu cum sunt altii, vorba lui Creanga, dar mi se rupe sufletul cand vine momentul asta. Chiar am senzatia ca trebuie sa ma despart de un suflet. Care mi-a luminat sarbatorile, sub care am cautat darurile vietii, caruia i-am incredintat cele mai tainice dorinte ale mele. Pentru anul acesta. Si dupa ce mi-a adus cate ceva, ce a putut, (doar) ce mi s-a cuvenit poate, inexorabil vine acest moment al despartirii. L-am privit dezolat, am incercat sa-l imbratisez, asa, intr-o doara si s-a zburlit tot si si-a aruncat acele pe jos. Stia, probabil. Ii spusesera altii, ceilalti, inaintasii lui. Pe acolo pe unde s-au intalnit. Ca o sa-l intind cat este livingul de lung, am sa pun fierastraul pe el si am sa-l fac, asa cum au patit si ceilalti, fiecare la randul sau, sa incapa intr-un sac de menaj. Negru. Intotdeauna cumpar saci de menaj negri pentru impachetarea lor si transportul catre locul de veci. Poate pentru ca am senzatia ca odata cu fiecare Brad  ciopartit si impachetat moare cate putin din mine. Si, ca sa fie tacamul complet, incepusera si stirile cu criminalii de la Timisoara, parca, ce care l-au ucis si transat pe camatar. M-am simtit dintr-o data mizerabil, adica nu eu mizerabil, starea sufleteasca o luase razna, nu mai aveam rabdare sa termin si sa-l arunc la ghena. Sa ma spal pe maini. Nu ca Pilat, diferenta de categorie este mare, nu putem fi comparati. Sa ma spal de seva lui, lipicioasa, care parca se agata de mine, cauta un motiv sa ramanem impreuna. Nu se putea. I-am spus. In gand, parca de frica sa nu ma auda cineva ca vorbesc singur. A fost, s-a terminat, lasa ca mai sunt ani si voi impodobi din nou un alt Brad. O reNastere.
    Da, in fiecare an iau un brad viu. Sau muribund, ma rog. Consider ca deja raul este facut, a fost deja smuls din habitatul lui si eu nu fac decat sa-i asigur fericirea ultimelor clipe de viata. Si fericirea mea de sfarsit de an.      Ideea este ca nu mai am Bradul meu aproape...