Viata

   Am imbulinat-o la ceas de seara. Am stat de vorba indelung cu un prieten si am cinstit evenimentul cu un pahar de coniac.Unul.  Si contrar obisnuintelor, am hotarat sa plec acasa si sa nu las masina sa-mi duca dorul, langa casa prietenului meu. Stiti cum este, ceasul rau poate lua orice forma. Acum a luat forma orei 21. Si ceva. Semnal regulamentar, un ditamai agentul ma saluta politicos si-mi cere documentele. De identitate, de conducere, de inmatriculare...

Nici nu prea l-am mai auzit ce spunea, imi repetam ca am fost corect de atatea ori si tocmai acum... Avizat fiind, ii cer(cred ca am avut o voce mai mult soptita) sa-mi spuna motivul pentru care isi dorea compania mea la ceas de seara. "Nu va functioneaza luminile de intalnire, partea stanga.". Aha, stiam eu ca-mi face figuri. Si tocmai acum sa ma tradeze... Privesc adanc in ochii tartorului. Cu tupeu. Sperand sa schimb discutia si sa ma intrebe de ce ma uit la el asa de lung. Imperturbabil. Sec. Privire oarecum absenta, care cerceteaza hartoagele alea care ne dau identitate. Mie si automobilului. Ma gandesc cu bucurie la posibilitatea existentei unui numar redus de neuroni care sa nu-l ajute sa ma descoase mai pe larg. Nu, sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu ei, am intalnit in viata mea destui isteti in meseria asta. Or fi si incuiati. Nu am agreat niciodata calificarea tuturor dintr-o bransa ca avand acelasi numar de circumvolutiuni. Cu toate ca profesional avem mult de furca cu ei. Si se apuca de scris. Da-l incolo, pana la urma asta e, mai platesc inca o amenda pentru contraventia constatata de el. Si astept... Nu cobor. Desi uitase si ultima celula din corpul meu ca a calatorit si alcoolul pe acolo, nu am coborat de teama sa nu fac vreun pas gresit. Termina si se apropie de noi. Noi doi, eu si autovehiculul. Si asta era putin stresat, parca nu mai torcea asa cum ii era glasul normal. Nu zambeste, ce naiba le fac astora, sa fie si ei mai glumeti, nu au invatat asa ceva ?
   "Nu aveti verificarea tehnica facuta. Va rog sa rezolvati problema. V-am dat un avertisment. In fond este vorba de viata dumneavoastra. "
   Ba, asta face misto de mine, acum are sa ma intrebe si de unde-l cunosc pe Bachus... Sunt hotarat sa neg faptul  ca l-am intalnit vreodata. Nimic. Ma priveste doar, lung, parca incercand  sa inteleaga ce am cu viata mea. De parca in verificarea aia sta viata mea, murmura interiorul meu. Incerc sa ma disculp, deseori romanul adopta acest comportament. Stiti, am incercat dar este aglomeratie... Am fost planificat pentru o data ulterioara.
   A dat din umeri. Si a ucis cu sange rece si ultima picatura de rezistenta din intelectul meu. Care nu intelegea ce se petrece. Si a repetat : " este viata dumneavoastra in joc. Va multumesc, drum bun. "
    Visez.Am trecut prin furcile caudine si iata-ma cu portmoneul nevandalizat.
    In gand mi-am spus ca "am intanit si romani fericiti". Fericiti ca ne pot atrage atentia asupra fragilitatii noastre. Fragilitatii organismului uman care nu are cum sa se ia la harta cu defectiunile tehnice revarsate pe sosele. 
    Am demarat oarecum moderat, desi cred ca nici nu mai era nevoie. Am lasat in urma omul ala. Omul. Multumesc. Nu pentru ca nu m-ai amendat. Doar pentru ca ai avut un moment grija de viata mea.

 P.S. Momentul asta rar am simtit ca trebuie sa vi-l spun. Oameni sunt peste tot, important este sa avem ochi sa-i vedem...