Zambiti, va rog !

        De ce de multe ori am impresia ca Romania este o tara neclara ? Parca ar fi o fotografie din aia luata prost, de un autor neindemanatic, cu mainile tremurande si intr-o ceata de zile mari. Ne lipseste si lumina, pare-se ca unul din noi a furat becul de la blitz. Si parca a fost facuta prea repede, in graba, ca si cum s-ar fi grabit sa rupa usa plecand de la serviciu.
        O fotografie neclara ce se misca din cauza hurducaturilor drumului. Parca suntem in Moara cu noroc a lui Slavici. Acolo (sau nu mai stiu exact in ce nuvela, romaneasca oricum !) este un pasaj pe care mi-l amintesc intotdeauna cand rulez pe soselele romanesti. Parca "rulez" nu este tocmai potrivit, mai degraba "escaladez". Un pasaj in care se mergea cu caruta pe un drum de tara.
       O fotografie veche, ingalbenita de vreme si care inca poarta urme de revelator si fixator cu o concentratie intamplatoare, care au dat la iveala imagini surprinse de un "Smena" (CMEHA) sau "Orizont". Si putin indoita la colturi, ca sa nu se vada exact cum lucreaza guvernantii nostri. Cum se joaca "hotii si vardistii " Si cum isi povestesc ei la spritul de dupa joaca cum si-au batut joc de poporul roman. "Ai vazut ca te-am impuscat ?" " Si ce, nu m-ai vazut cum am cazut, ca secerat ?"  "M-am si zbatut un pic, sa fie mai tragica faza..." .
        O fotografie fara  nici un fel de culoare, pe care multi derbedei deseneaza cu pixul nesimtirii barbi, mustati si coarne figurilor care zambesc timid si oarecum incurcat. Cu mainile la centura. Da, poate ca aici este explicatia, ar trebui sa scoatem mainile de la centura si sa incercam sa facem cu ele ceva productiv.
        O fotografie fata-profil, cu un numar de ordine atasat in partea de jos. Si fara caciula. Asta pentru ca ne-o furam zilnic. Unii altora si toti tuturor. Si pentru asta cu niscai zabrele in fata. De care te lovesti de fiecare data cand vrei sa patrunzi in "lumea civilizata" . Sau daca nu te lovesti macar te atingi, intr-atat cat sa le stergi de pacura groasa cu care sunt unse. Pe partea dinspre noi. De catre noi. Ca sa nu ne putem agata cu mainile de ele. Dincolo stralucesc, sunt de un inox impecabil lustruit. De ei sunt lustruite. Pentru ei. Pentru oameni.
        O fotografie de grup. Un grup atat de eterogen ca te si miri cum de au putut sa intre toti in aceeasi poza. Pentru ca unii sunt pe dealuri. Altii pe sub pamant. Unii sunt aerieni. Si unii sunt adanc infipti in realitate . Cea financiara, economica, smechereasca, frivola, cea pur romaneasca. Pe spatele careia sunt scrise numele participantilor. Unele cu majuscule, importante, deh, altele abia se vad iar unii au doar semnaturi. Indescifrabile. Dar pe care le recunosti dintr-o mie. Dintr-o mie de nenorociri pe care le-au provocat.
      O fotografie digitala. Asezata pe desktop si luata usor usor la "photoshopuit" : colo mai accentuat, sa se vada mai bine, sa ia ochii fraierilor, aici, hm..., mai cu umbra putin, sa se vada doar siluetele, nu este inca momentul, pastram originalul si-l reconstituim dupa vreo 50 de ani...
       Nu as vrea sa traiesc vesnic, ma pot multumi cu cat imi ofera soarta, in mod normal ar trebui sau as putea sa mai prind un termen din asta de 50 de ani,  dar si dupa moarte as vrea sa mai stiu ce se intampla. De curiozitate. . Chiar daca nu are nici o legatura cu mine si nu stiu mai nimic despre subiect, am un chef de barfa de zile mari... Ca tot romanul